ÎNSCRIEREA PENTRU PROBELE DE APTITUDINI =  07-14  IUNIE 2021

Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini – 15 – 18 iunie 2021

DOCUMENTELE VOR FI DEPUSE LA SECRETARIATUL LICEULUI

 

ACTE NECESARE

PENTRU ADMITEREA

 ÎN LICEUL  CU  PROGRAM   SPORTIV  CLASA A IX-A

2021-2022

 

  1. existenţa unui document, din cele menţionate mai jos, care să ateste că elevul practică organizat, de cel puţin 1 (un) an calendaristic, disciplina sportivă pentru care se constituie clasa (condiţie eliminatorie):
  2. carnet de legitimare sportivă (legitimaţie de sportiv) în disciplina pentru care se constituie clasa, vizat de către forul de specialitate pentru cel puţin unul din ultimii trei ani competiţionali (în copie conformă cu originalul);
  3. adeverinţă de la clubul sportiv/asociaţia sportivă sau de la unitatea de învăţământ cu program sportiv integrat/suplimentar că practică organizat disciplina sportivă pentru care se constituie clasa de cel puţin un an calendaristic (document original/scanat);
  • adeverinţă de la unitatea de învăţământ că a participat, în unul din ultimii trei ani şcolari, după caz, la etapele judeţene/sectoare ale municipiului Bucureşti, zonale/regionale/municipiul Bucureşti sau naţionale ale competiţiilor organizate de Ministerul Educaţiei în cadrul Olimpiadei Gimnaziilor/Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar şi/sau în cadrul Campionatelor Naţionale Şcolare, la disciplina sportivă pentru care se constituie clasa (document original/scanat);
  • Dosar cu şină
  • Cerere ( se completează la secretariat )
  • Anexa la fișa de înscriere ( de la școala de proveniență )
  • Copie certificat de naştere elev
  • Copie carte de identitate elev si părinţi
  • Fişa cu vaccinările
  • Aviz medical cu specificația apt pentru efort fizic/clinic sănătos, favorabil practicării disciplinei sportive, eliberat cu maximum 10 zile lucrătoare înainte de înscriere

 

Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție la telefon 0249435182

 

DISCIPLINA SPORTIVĂ:

 

ATLETISM ( FETE – BĂIEȚI ) – 5 locuri

FOTBAL ( BĂIEȚI ) – 31 locuri

HANDBAL ( FETE ) – 12 locuri

JUDO ( FETE – BĂIEȚI ) – 5 locuri

LUPTE GRECO-ROMANE ( BĂIEȚI ) – 10 locuri

TENIS DE MASĂ ( FETE – BĂIEȚI ) – 5 locuri

VOLEI ( FETE ) – 4 locuri

Total: 72 locuri

 

Ordin 5457 admitere liceu 2021_2022 + anexe 1_2_4_5 Anexa_3_ordin 5457_2020_Metodologie probe aptitudini ACTE NECESARE DOSAR ÎNSCRIERE PENTRU PROBELE DE APTITUDINI